LOADING

Siebenbürgen Fotos

DE EN RO
Top

Arkeden

Arkeden (română Archita, maghiară Erked, săsesc Ärkeden) se află în județul Mureș, în Transilvania.

Originea numelui german al localității este relativ neclară. Conform legendei locale, acesta derivă din expresia dialectului sătesc arkeden „er küt" („el vine"). Alte surse sugerează că ar fi împrumutat din cuvântul maghiar erek (pasaj, boltă, arc), în timp ce numele ar putea proveni și din prenumele Archo.

Arkeden este menționat documentar pentru prima dată în 1356. Se presupune că așezătorii care au fondat satul în jurul anului 1200 au venit din zona scaunului Reps (Rupea). Timp de aproape 700 de ani, Arkeden a fost o comună independentă. Și-a dobândit libertatea prin Andreanum (1224), iar din 1968 satul face parte din comuna Teufelsdorf (română Vânători).

Până la mijlocul secolului al XVII-lea, Arkeden era o comună exclusiv germanică. Ulterior s-au stabilit romi, români și câțiva maghiari. Romii s-au așezat pe dealul de deasupra comunei, întemeiind cartierul „Ziganie". Sașii locuiau în centrul satului, unde se afla cetatea bisericii; românii locuiau în jurul centrului, iar mai târziu a fost construită o nouă stradă (Witschgasse). Astăzi nu mai trăiesc sași în Arkeden, dar cetatea bine conservată amintește de moștenirea culturală a sașilor.

Biserica originară a satului era o bazilică romanică cu stâlpi, fără turn, din secolul al XIII-lea. Turnul clopotniță vestic a fost adăugat în secolul al XIV-lea. Într-o a doua fază de construcție (în jurul anului 1500), după demolarea navelor laterale, bazilica a fost transformată într-o biserică-sală gotică cu elemente de apărare. (Sursă: HOG Arkeden.) Din cele nouă bastionuri originale, doar șapte s-au păstrat. Satul a suferit patru incendii mari: în 1748, 1814, 1848 și 1883. Forma actuală a cetății datează de după primul incendiu.

Interiorul bisericii este impresionant. Pe galeria vestică cu două etaje se află orga prestigiosului constructor de orgi Samuel Maetz, din 1824. Meșterul Philippi din Schäßburg (Sighișoara) a construit altarul înalt-baroc în 1752, iar unsprezece ani mai târziu a creat amvonul.

Din turnul clopotniță se poate admira foarte bine împrejurimile colinare și pitorești ale Arkedenului. Undeva printre aceste dealuri se află rămășițele satului Wordt, care a pierit din cauza ciumei. Din păcate, nimeni nu mai știe astăzi locul exact al ruinelor.

Între 2010 și 2014, cetatea a fost renovată în cadrul proiectului european „18 Kirchenburgen" (18 cetăți ale bisericilor), derulat de Consistoriul Bisericii Evanghelice C.A. din România.

Text: Zîmța Andreea
Dată: 16.04.2018

Pentru fotografii din Arkeden, faceți clic pe: Fotografii din Arkeden