LOADING

Siebenbürgen Fotos

DE EN RO
Top

Frauendorf

Frauendorf (română Axente Sever, maghiară Asszonyfalva, săsesc Fräenderf) se află pe malul drept al Vișei, un afluent al Târnavei Mari, în județul Hermannstadt (Sibiu). Localității i se atribuie abia în 1931 numele Axente Sever, în amintirea celei de-a 25-a aniversări a morții lui Axente Ion (pedagog și prefect), care a jucat un rol important în dezvoltarea politică a satului. El a condus departamentul de propagandă în timpul Revoluției de la 1848 și a fost un luptător alături de Avram Iancu.

Impunătoarea cetate a bisericii din Frauendorf datează din secolul al XIV-lea. Biserica Tuturor Sfinților este o biserică-sală înalt-gotică, construită din piatră de râu. Interesant la această biserică este turnul clopotniță cu trei etaje. Conform unor istorici, acest turn este cea mai veche parte a clădirii. Acest concept arhitectural se regăsește și la Arbegen și Abtsdorf. Deoarece regiunea a trecut prin vremuri grele, nu numai zidurile de incintă au fost fortifcate, ci și biserica a fost ridicată cu aproximativ două etaje pentru a crea spațiu pentru etaje defensive. Astăzi se mai pot vedea canalele de alunecare ale hersonului la urcarea prin zidul vestic.

Corul formează partea estică a cetății și este separat de navă printr-un turn compact cu trei etaje. Din acest unghi se pot vedea clar modificările substanțiale aduse corului: a fost înălțat cu două etaje și dotat cu fante de tragere. Fostele cămări au fost reconstituite și servesc astăzi drept camere pentru oaspeți.

Cetatea evanghelică din Frauendorf nu a servit doar ca centru religios pentru săteni, ci era și refugiul lor în vremuri de mare primejdie. Localitatea a fost afectată în mod repetat de incursiunile turcilor și tătarilor, obligând cetățenii să fortifce întreaga clădire a bisericii cu etaje defensive dotate cu fante de tragere și deschizături de aruncat. Interesant este că turnul clopotniță a fost construit între cor și navă, accesibil din exteriorul bisericii prin podul acesteia. Cei care doresc să petreacă o noapte în atmosfera cetății pot locui în incinta ei. Nu numai că cămările au fost transformate în camere pentru oaspeți, dar a fost amenajat și un muzeu pentru turiștii dornici de cunoaștere.

Text: Zîmța Andreea
Dată: 03.04.2018

Pentru fotografii din Frauendorf, faceți clic pe: Fotografii din Frauendorf